Candva un sat sasesc cu multe bresle (ale cizmarilor, ale olarilor, ale tamplarilor etc.) astazi parasit de fii sai ca urmare a emigrarii in Germania, in anii 80 si nu numai, micuta asezare astepta cu bratele deschise turisti.
In trecut locuit de sasi, casele fiind martorii trecerii lor
prin istorie, satul mai numara astazi doar 70, majoritatea batrani.
Ma indrept catre piateta, hotarata sa vizitez biserica
evanghelica si turnul, renumitul turn ce seaman cu cel din Sighisoara.
Pana la cele amintite, atentia imi este atrasa de cetatea din varful dealului.
Pana la cele amintite, atentia imi este atrasa de cetatea din varful dealului.
Citisem despre aceasta ca este parasita, ca nu este intr-o
stare buna, asta neimpingandu-ma sa ii calc pragul.
Urc, domol si fermecata
de verdele proaspat al padurii, cu pasi mici si apoi din ce in ce mai
mari, de teama sa nu-mi apara in cale vreun urs ( desi sunt la cca. 1 km de sat
am impresia ca ma aflu in mijlocul pustietatii).
Inaintez pe un drum forestier si trec prin niste emotii puternice cand realizez ca
in jur este numai padurea si fosnetul sau. Cumva imi amintesc o drumetie facuta cu multi ani inainte la
Cetatea de Colt, tot mica si in varf de munte, unde am tras o sperietura sora
cu moartea din cauza unei craci cazute printre frunzele zgomotoase.
Mandra ca am ajuns in varf teafara, ma bucur de ce vad (de
acolo de sus se vede toata valea) si ma intristez in aceeasi masura.
Cetatea este trista, trista si frumoasa. Candva, ruina de astazi, era punctul de aparare al Saschizului si al satelor din jur.
Remarc in mijloc capela, citisem despre cetate inainte si
stiu ce ma asteapta sus.
Din acest loc a mai ramas doar Divinul si cativa pereti,
desi privesc niste ramasite de zid ma cuprinde un fior. Aici, in trecut, oamenii
si-au spus rugile, aici Dumnezeu i-a ascultat.
In jurul sau cetatea cu ale sale turnuri, parea o mama
protectoare.
Ma plimb, fascinata de zidurile din caramel (asa cum imi
place mie sa numesc zidurile din caramida ale cladirilor, fie ele locuite sau
parasite).
Pas cu pas, zid cu zid, traiesc bucati din trecut, un
amestec de ev mediu, mistic si profan.
Un amalgam de sentimente de la singuratate la primejdie, de
la izolare la refugiu ma cuprind.
Parca astept oricand sa inceapa un asediu.
Plec, las in urma o poveste frumoasa, un verde nebun, o fantana si un peisaj uluitor.
Tot coborand zaresc o pajiste minunata, parca desprinsa
dintr-un tablou numit “Patura papadiilor”.
Din nou ma intorc la copilarie cand eu ii faceam surorii
mele coronite din papadii impletite, culese de pe imasul din sat. Off, copilarie
ce dulce ai fost la vremea ta!
Ajung iute in inima satului si intru in frumoasa biserica fortificata.
O doamna, tot sasoaica ca si cea din Viscri, Helga, ma
intampina cald si imi ureaza sa ma bucur de vizita in voie.
Construita in anul 1496 de catre colonistii sasi, in stil
gotic, pe locul unei mai vechi biserici, lacasul poarta hramul Sfantului Stefan.
Acelasi aer rece si solemn ma intampina, ca in toate
bisericile fortificate vizitate de mine (Viscri, Rasnov, Prejmer, Valchid, Copsa
Mare, Medias, Carta etc.)
Sunt surprinsa sa observ cat de bine a fost consolidata si
restaurata aceasta, cat de frumoasa este.
Observ un schelet metalic la interior care sustine tot
acoperisul, lucru nemaiintalnit de mine pana acum, impresionant.
Pasesc si observ, de data aceasta in spatele altarului,
ramele cu numele eroilor cazuti in cele doua razboaie mondiale. Slava lor!
Apoi cristelnita, candelabrul, orga, cat ma poate fascina
acest instrument muzical, ce sunete divine si inaltatoare ii este dat sa faca.
Imi amintesc cu drag
o scurta slujba la care am participat in copilarie, aflandu-ma in vacanta la
bunicii paterni (catolici).
Au mai ramas doar orga
pe fundal si cateva emotii.
Dornica de o imagine de ansamblu, urc fara teama in podul bisericii.
Din nou copilaria si podul bisericii din satul meu natal, in
care urcam cu frica pe atunci, nu de inaltime ci de porumbeii zglobii si
galagiosi.
Si aici acelasi sentiment al lucrului bine facut, pare atat
de solid podul ca-mi vine sa topai dar imi amintesc ca sunt in biserica si ma
potolesc.
Cobor si ies din biserica, merg sa admir turnul cu ceas, doar sa-l admir pentru ca de vizitat nu se poate fiind subred. Crapaturile sunt vizibile si deloc primitoare.
Copie a turnului din cetatea Sighisoarei, se inalta din
mijlocul satului ca un frate mai mare, veghind parca spre binele caselor
dinprejur.
Candva exista o pasarela intre acesta si acoperisul bisericii,
candva…
Pe langa rolul ce-l avea in masurarea timpului, o alta
intrebuintare a sa era si de zid de aparare, printre marturii stand si gurile
de aruncare.
Atentia imi este atrasa de figurina cu clopot, mai demult aceasta
anunta sfertul de ora.
Ma intorc in piateta si culeg ultimile imagini cu Saschizul si termin pagina din jurnalul acestei calatorii.
Curiozitati si
sfaturi
* Sarbatoarea Rabarbarului
– se organizeaza anual, in luna mai
Descoperita si de mine de curand, rubarba (rabarbarul numit
local) este o planta adusa in zona de colonisti si este des intalnita in
bucatariile sasesti.
Sarbatoarea se invarte in jurul renumitului gem de rabarbar,
motiv de mandrie al saschizenilor.
Mai multe detalii aici: https://www.youtube.com/watch?v=BZvrc-OSplA.
*Ceramica de Saschiz
– ceramica traditionala
Comunitatea incearca sa reinvie traditia olaritului,
ceramica nemaiproducandu-se de multa vreme, procedeele fiind
uitate sau pierdute.
Mai multe detalii aici: http://www.artandcraft.ro/blog/povestea-produselor/ceramica-de-saschiz.html.
*Povesti
saschizene
Biblioteca comunala are un site cu povesti
tare frumoase, despre traditii, oamenii locului si nu numai.
Mai multe detalii aici: http://www.povestisaschizene.ro/
*Vatra
Saschizeana
Ziarul local, cuprinde articole despre
evenimentele ce vor avea loc, povesti, informatii organizatorice pentru
intreaga comunitate (aici veti descoperi si cum “vecinatatea” a fost readusa la
viata de catre un grup de mandre saschizene).
Despre ziar si Saschiz in general puteti afla
mai multe detalii aici: http://www.saschiz.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu